Actualitate

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, deschis și sâmbătă. Este nevoie urgentă de sânge!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța anunță că sâmbătă, 19 mai 2018, în intervalul orar 9:00-13:00, va ține deschis, întrucât dorește să faciliteze procesul de donare pentru cei care doresc să ofere acest ajutor, dar care nu pot ajunge în timpul programului obișnuit. 

Scris de 
 pe data 
14 mai, 2018

Organizatorii precizează că solicitările de sânge sunt din ce în ce mai multe, atât ale spitalelor din județ, cât și din București, iar numărul donatorilor se menține la un nivel insuficient.

De asemenea, organizatorii atrag atenția asupra faptului că există copii și adulți cu boli grave care au nevoie urgentă de transfuzii, iar fără ajutorul oamenilor sănătoși, bolnavilor nu li se poate asigura tratamentul necesar.

Totodată, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța precizează că dispune de toate materialele necesare pentru acest demers și că echipa face eforturi pentru a asigura colectarea de sânge în weekend, însă toată strădania personalului nu ajută la nimic, dacă oamenii nu se implică.

Directorul CRTS Constanța, cere constănțenilor să se gândească cu adevărat la posibilitatea de-a dona sânge, întrucât acest gest de generozitate reprezintă un pas foarte important în procesul de vindecare a numeroși bolnavi.

Vă rugăm să nu ignorați acest mesaj și să luați în considerare oportunitatea de a oferi unui necunoscut o oră din sâmbăta dumneavoastră liberă, devenind donator de sânge”, a transmis directorul CRTS Constanța, Alina Dobrotă, într-un comunicat.

 

    Etichete:


    Warning: foreach() argument must be of type array|object, false given in /home3/constant/public_html/wp-content/themes/constanta/single.php on line 120

Actualitate