Administraţie

Centrul de Vaccinare de la Năvodari este pregătit. F. Chelaru: „Așteptăm dozele de vaccin”

Primăria Năvodari a finalizat amenajarea, dotarea și echiparea Centrului de Vaccinare. Acesta va deveni funcțional în momentul în care DSP Constanța va aloca primele doze de vaccin.

Scris de 
 pe data 
11 februarie, 2021

Deschiderea și funcționarea efectivă a Centrului de vaccinare sunt condiționate de alocarea dozelor de vaccin de către Centrul Regional de Depozitare Constanța. În funcție de disponibilitatea vaccinului, Centrul de la Năvodari va fi înregistrat în platformă și se vor putea face programările, dar aceste lucruri nu depind de Primăria Năvodari.

Primarul Florin Chelaru a fost astăzi să facă ultimele verificări.

„Vă pot spune că la Năvodari se află unul dintre cele mai moderne și dotate centre de vaccinare. Vreau să le mulțumesc colegilor Liliana Mară și Aurelian Dumitrașcu pentru implicare și să îi asigur pe năvodăreni că procesul de imunizare se va face în siguranță și cele mai bune condiții.

Centrul de vaccinare Năvodari va deveni funcțional în momentul în care Ministerul Sănătății ne va aloca primele doze de vaccin”, a declarat Florin Chelaru.

Centrul de vaccinare de la Năvodari a fost autorizat de DSP Constanța, fiind organizat, conform Hotărârii nr. 2/13.01.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, în incinta Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari, situat în Str. Sănătății, nr. 1. De asemenea, astăzi a fost semnat și contractul dintre Primăria Năvodari și DSP Constanța pentru angajarea personalului necesar.

Până în momentul de față și-au exprimat acordul și au trecut de selecția de angajare 8 medici, 16 asistenți medicali și 7 registratori.

La Centrul de vaccinare de la Năvodari se vor putea imuniza atât locuitorii orașului Năvodari, cât și cei din comuna Corbu. Vaccinul va fi administrat de personal medical dedicat, care va avea la dispoziție materialele și consumabilele necesare desfășurării activității în condiții de maximă siguranță.

Cu o suprafață de aproximativ 150 mp, Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de la Năvodari va avea 4 puncte de vaccinare, fiind dotat conform standardelor în vigoare. Cele 4 puncte de vaccinare vor putea deservi zilnic aproximativ 144 de beneficiari, în funcție însă de stocurile de vaccin disponibile.

Cu circuite separate pentru accesul și ieșirea persoanelor, centrul este prevăzut cu o zonă de recepție, în care se va face identificarea celor ce urmează a fi vaccinați și cu o zonă de triaj, în care va fi evaluată starea de sănătate a acestora. În cele 4 puncte de vaccinare se va face administrarea propriu-zisă a dozelor, iar în zona postvaccinare persoanele imunizate vor fi monitorizate în primele 15 minute de la administrarea vaccinului pentru a identifca eventuale reacții adverse imediate.

Actualitate