Ce restricţii intră în vigoare astăzi şi declaraţia pe care trebuie să o aveţi dacă ieşiţi afară noaptea
Potrivit ordonanţei militare, adoptate în urmă cu două zile, prin care sunt impuse noi restricții pentru combaterea răspândirii Covid-19, românii nu vor mai putea circula, pe perioada nopţii, decât în anumite condiţii.
În ordonanţa militatră se precizeză că în intervalul orar 22.00 – 06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei / gospodăriei este permisă, începând de luni, 23 martie, ora 22.00, numai pentru următoarele motive:
- deplasare în interes profesional, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță
- deplasare pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale
- deplasare pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță
- deplasare din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie
- deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
În cazul deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o Declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Click AICI pentru DECLARAŢIA PE PROPRIE RĂSPUNDERE
Declarația completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării.
Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.
Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.
- coronavirus
- coronavirus Romania