Actualitate

Ce a discutat președintele Klaus Iohannis cu premierul Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă s-a întâlnit astăzi, 18 iulie 2018, cu preşedintele Klaus Iohannis, la iniţiativa acestuia, pe fondul posibilității adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale, însă, potrivit comunicatului emis de Guvern după întâlnire, acest lucru nu a fost discutat.

Scris de 
 pe data 
18 iulie, 2018

Discuția dintre cei doi s-a încheiat după aproximativ 45 de minute și a vizat principalele obiective pe care România și le va asuma, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE.

Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu Președintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește stadiul pregătirii dosarelor și a temelor de interes, cât și referitor la aspectele tehnice, de infrastructură și program.

Au fost trecute în revistă prioritățile incluse în Programul de lucru al Președinției Române la Consiliul UE și s-a discutat pe marginea calendarului acțiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.

În context, a fost evidențiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană.

Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România și le va asuma, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore și a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele și dosarele aflate pe agendă, precum și nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față”, se arată în comunicat.

Înainte de această întâlnire, ultima discuție a premierului cu președintele Klaus Iohannis a avut loc în 15 mai, având ca subiect memorandumul Executivului privind relocarea ambasadei României în Israel.

 

Actualitate