Caz umanitar la Constanța. Un tânăr moare de foame după ce și-a făcut din greșeală plinul la BMW
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Constanța se mobilizează pentru a salva de la o moarte sigură prin înfometare un tânăr care și-a făcut din greșeală plinul la BMW și de 10 zile nu mai are bani nici de pâine.
Ionuț Apăduchioasei, de 32 de ani, deținătorul unui BMW seria M, an fabricație 2002, din neglijență și neatenție a uitat să oprească pistolul de carburant la stația OMV CET și și-a făcut plinul la mașină.
În loc de 20 de lei cât alimenta de obicei, Ionuț, sau Țeavă după cum îi spun prietenii, s-a trezit că are de plata 560 de lei. Cum nu muncește fiindcă este sub demnitatea sa, tânărul a fost nevoit să le ia și pensia părinților, alături de care locuiește într-o garsonieră din Medeea, pentru a achita plinul de carburant.
Crucea Roșie Constanța strânge ajutoare în produse și bani pentru a ajuta familia greu încercată. Totodată, lansează un apel către proprietarii de BMW să aibă grijă atunci când alimentează pentru a nu se trezi în situația lui Apăduchioasei.
- BMW
- cocalar BMW
- Mitica Puscalarga
- pamflet
- sofer BMW