Actualitate Social

Cât câștigă pe lună bugetarul Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului

Editare foto: Constanta de Azi

Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul Universității „Ovidius” Constanța, veniturile anuale încasate de ÎPS Teodosie în calitate de bugetar sunt de 67.700 de euro. De asemenea, ierarhul a făcut două împrumuturi de la bănci, dar nu a mai adăugat cele 2,6 hectare de teren de la Vatra Dornei.

Scris de 
 pe data 
20 august, 2021

Potrivit declarației de avere, ÎPS Teodosie încasează lunar bani din două direcții. Are o leafă de la Universitatea „Ovidius“, unde este director în cadrul Școlii Doctorale de Teologie, și una de la bugetul de stat, pentru funcția de arhiepiscop.

Din cele două surse oficiale de venit, ierarhul încasează lunar 27.869 de lei (5.600 de euro), adică 334.433 de lei pe an (67.700 de euro).

Pentru anul fiscal 2020, Teodosie Petrescu declară că este proprietarul unui teren intravilan de 900 de mp în orașul Techirghiol, despre care menționează că l-ar fi primit ca donație.

Celebrele terenuri de la Vatra Dornei (2,6 hectare de pășune) nu mai apar în declarația de avere a arhiepiscopului, iar în conturile din bănci mai are depozitați doar 1,41 lei și respectiv 0,79 euro. În documentul publicat anul trecut, Teodosie avea 78.485 de lei și 39.435 de euro.

Între timp, însă, Arhiepiscopul a făcut credite de la două instituții bancare, în valoare totală de 65.719 lei.

Actualitate