Constanța Educaţie

Căști, copiuțe și telefon. Trei elevi din Constanța, prinși în timp ce copiau la BAC

Editare foto: Constanta de Azi

Un elev de la Colegiul „Mircea cel Bătrân” și doi din cadrul Liceului cu Program Sportiv „N. Rotaru” din Constanța au fost dați afară din examenul de Bacalaureat, după ce au fost prinși încercând să copieze.

Scris de 
 pe data 
22 iunie, 2020

Elevul de la „Mircea“ a fost prins de supraveghetori în timp ce încerca să copieze folosindu-se de copiuțe.

Elevii de la „Rotaru“ au încercat să se bazeze mai mult pe tehnologie. Unul dintre ei a fost prins în timp ce încerca să folosească o cască, iar celălalt se inspira din telefonul mobil.

Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen“, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen“ nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Examenul de Bacalaureat 2020 a început luni, 22 iunie, cu examenul la Limba și literatura română, prima probă scrisă a absolvenților liceu. Examenul a început la ora 9:00.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate pe edu.ro în cursul zilei.

Potrivit ISJ, în județul Constanța, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 6.092 de candidați, dintre care 4.632 de candidați din promoția curentă, respectiv 1.469 de candidați din promoțiile anterioare.

 

Actualitate