Politică

Care sunt „bombele” din Codurile Penale pe care PSD le vrea aprobate prin OUG. Infractorii, protecție totală din partea statului

Liviu Dragnea a anunțat că Guvernul va adopta o Ordonanță de Urgență pe Codurile Penale, articolele declarate constituționale de CCR. PSD încearcă astfel să grăbească punerea în aplicare a mai multor prevederi, cu un impact foarte mare asupra proceselor privind faptele de corupție și eliberarea mult mai rapidă a deținuților.

Scris de 
 pe data 
10 decembrie, 2018

Astfel, o serie întreagă de articole controversate ar putea fi trecute prin OUG – între acestea: reducerea termenelor de prescripție, reducerea termenelor necesare pentru liberarea condiționată, abrogarea neglijenței în serviciu, modificarea definiției traficului de influență, dar și cea a grupului infracțional organizat. O altă prevedere acceptată de CCR, la Codul de procedură penală, prevede că o instanță de apel nu poate da o decizie de condamnare, dacă în prima instanță a fost dată achitare, decât dacă există probe noi, informează hotnews.ro.

Iată principalele modificări ale Codurilor Penale pe care PSD le vrea cât mai repede aplicate:

art.75 alin.(1) lit.d)

* Achitarea integrală a prejudiciului în cazul unei serii întregi de infracțiuni, printre care și cele de corupție sau asimilate celor de coruție, vor constitui circumstanță atenuantă. În prezent, acestea sunt exceptate. Vor fi în continuare exceptate următoarele infracțiuni: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice:

La articolul 75 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice.”

* art.100 alin.(1) lit.a)-c) şi alin.(2)-(6) – reducerea fracțiilor la liberarea condiționată

– Pentru pedeapsa cu închisoarea mai mică de 10 ani se poate aplica liberarea condiționată dacă s-a executat jumătate din pedeapsă în loc de două treimi cum este în prezent.
– Pentru condamnații care au peste 60 de ani se impune executarea a doar o treime din pedeapsă, față de jumătate din ea cum este în prezent, în cazul pedepselor mai mici de 10 ani

art.154 alin.(1) lit.b) şi c) – micșorarea termenelor de prescripție:

b) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 6 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

* art.155 alin.(3): 

Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 154 este depăşit cu încă jumătate.

* art.269 – favorizarea infractorului

alin.(3)
Favorizarea săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II nu se pedepseşte.”

alin.(4) lit.a)
Nu constituie infracţiunea prevăzută la alin. (1) următoarele: a) emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative

alin.(5):
Dacă prin acelaşi act material şi în aceeaşi împrejurare se acordă ajutor mai multor făptuitori, în scopurile menţionate la alin. (1), fapta va constitui o singură infracţiune de favorizare a făptuitorului

* art.277 alin.(1), (2) și alin.(3) teza întâi – Divulgarea de informații confidențiale

(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare în primă instanţă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(3^1)
Fapta funcţionarului public care înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca şi cum aceasta ar fi fost condamnată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă declaraţia se face în numele unei autorităţi publice, pedeapsa se majorează cu o treime.

 

* art.290 alin.(3) – Darea de mită denunțată în termen de un an nu se pedepsește:

„Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia.”

Abrogarea art.298 – eliminarea din codul penal a infracțiunii de neglijență în serviciu. 

* art.308 – infracțiuni de serviciu – alin.(3) şi (4) – reducerea limitelor pedepsei la jumătate la achitarea prejudiciului

Dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 (delapidare – n.r.) şi art.297–300 (abuzul în serviciu, neglijența în serviciu, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, uzurparea funcției – n.r.) au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate.
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia.”

Dintre articolele care nu au fost sesizate la CCR: 

* Este considerat trafic de influență doar dacă infracțiunea vizează „foloase materiale”, nu „foloase”, așa cum este acum (art. 291).

* Eliminarea unei categorii întregi din definiția funcționarului public – s-a abrogat alineatul 2 (art. 175). Ce prevedea: „este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

* La delapidare, urmărirea penală se va declanșa doar după o plângere prealabilă. (art. 295)

* Modificări la mărturia mincinoasă – nu este infracțiune „simpla divergență de mărturii”, nici refuzul de a face declarații prin care persoana se autoincriminează sau în sensul solicitat de organele judiciare, nici modificarea sau retractarea declarației (art. 273).

* Modificarea definiției grupului infracțional organizat: trebuie să fie grup structurat, format din cel puțin 3 persoane, să există pentru o perioadă de timp și să acționeze coordonat în scopul obținerii unui beneficiu material; membrii grupului trebuie să aibă roluri prestabilite și să nu fie format ocazional (art. 367).

Articol integral pe Hotnews.ro

 

Actualitate