Ca să nu fie furat pe plajă, un turist și-a parcat mașina peste groapa unde și-a pus portofelul
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
O zi cât mai relaxantă pe plajă este ceea ce-și propune de fiecare dată Napoleon Rămurel (45 de ani), care este turist pe litoral de când se știe. De aceea, bărbatul își ia toate măsurile necesare pentru a evita eventualele neplăceri ce îi pot strica ziua, cum ar fi furtul de bunuri.
Primul lucru pe care Napoleon îl face, înainte de a se arunca în valurile spumoase ale mării, este să sape în nisip o groapă de cel puțin 3 metri adâncime. Acolo își depozitează ceasul, portofelul, borseta, testamentul și alte mărunțișuri pe care le consideră de valoare.
Următorul pas este să intre cu mașina pe plajă și să o parcheze deasupra gropii astupate.
„Hoțul nu mai are ce să facă! Gata! E descurajat complet, e debusolat, nu știe unde, ce să caute și trece mai departe la următorul șezlong“, spune turistul. „Îi văd mereu pe cei din jurul meu cum se vaită că le-au fost furate ba una, ba alta… Ce să le fac, băi tată, dacă nu știu să se protejeze!“.
De asemenea, Napoleon Rămurel mai spune că secretul de a nu fi prăduit de hoții de pe plajă este acela că soția este lăsată în mașină pe toată durata șederii pe plajă.
„Vă dați seama că cine se apropie nu se așteaptă să vadă pe cineva în mașină. De îndată ce o zăresc pe soție, să-i vedeți cum ocolesc perimetrul! Chiar funcționează“, a mai explicat domnul Napoleon.
Polițiștii din Mamaia îl dau exemplu pe turistul Rămurel, spunând că hoților de pe plajă oricum n-ai ce să le faci după ce te-au furat, de aceea este cel mai bine să fii precaut.
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.