Social

Bugetarii, mult mai bine plătiți decât angajații din mediul privat. Medicii și asistenții medicali, salarii cu 76% mai mari

Salariile bugetarilor le depăşesc cu câteva sute de lei bune pe cele din restul economiei. Iar diferenţa este tot mai mare de la an la an. Potrivit statisticilor, funcţionarii din administraţia publică sunt printre cei mai norocoşi angajaţi din România, informează digi24.ro

Scris de 
 pe data 
23 august, 2018

Salariul mediu net în administraţia publică a ajuns, la jumătatea acestui an, la puţin peste 4.200 de lei pe lună. În luna iunie, unii bugetari au câştigat cu 1.500 de lei mai mult decât salariul mediu pe economie. Chiar şi profesorii, consideraţi până de curând una dintre categoriile defavorizate, sunt plătiţi acum peste medie. O situaţie similară găsim şi în sectorul sanitar.

Salariile în aceste trei sectoare au avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii 2 ani. Cel mai mult s-au majorat salariile medicilor şi ale asistenţilor medicali – cu aproape 79faţă de iunie 2016. În administraţia publică avansul a fost de aproape 45%.

O creştere aproape similară a lefurilor s-a înregistrat şi în învăţământ. Prin comparaţie, salariul mediu net pe economie a avansat cu mai puţin de o treime. Dacă în iunie 2016 acesta depăşea cu puţin 2.000 de lei, acum este cu 700 de lei mai mare.

În momentul de față, diferența dintre salariul mediu net din domeniul public și cel privat este de 800 de lei în plus pentru bugetari, însă ecartul va ajunge la 1.200 de lei în următorii 2-3 ani, estimează specialiștii.

„Ecartul care s-a făcut în sistemul de salarizare între piaţa muncii bugetare şi cea din sistemul economic va crea mari probleme pentru viitor. Este în prezent de 800 de lei pe salarii medii nete, iar pe viitor se estimează, până în 2020, să crească la 1.200 de lei. 1200 de lei pe cursul actual înseamnă 300 euro aproape între cele două salarii nete. Ceea ce va crea o presiune nu atât de convertire către sectorul bugetar ci o presiune de plecare, pentru că nu îşi pot regăsi un viitor decent pentru familiile lor cei din sectorul economic. Această presiune, dacă nu va fi rezolvată, va crea mari disfuncţionalităţi, iar ideea de a aduce din exterior nu va face decât să pună o altă bilă neagră pe România, pentru că vom crea surse suplimentare de dumping social pe piaţa muncii”, a declarat preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hosu.

Actualitate