Băut la volan, fostul prefect al Constanței, Ioan Albu a provocat un accident rutier mortal
Fostul prefect de Constanța, Ioan Albu, a provocat duminică seara un accident mortal pe un drum național din județ. Fostul oficial, aflat la volanul unui Range Rover, consumase băuturi alcoolice.
Fostul prefect (38 de ani) a pătruns pe contrasens, pe drumul dintre localitățile Ciocârlia de Sus și Cobadin și a lovit din plin un autoturism Peugeot, care se deplasa regulamentar din sens opus.
Șoferul din Peugeot, în vârstă de 44 de ani, a murit pe loc.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19:15.
Proba cu alcooltestul a relevat că fostul prefect avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La locul accidentului au intervenit pompierii Detașamentului Medgidia a ISU Dobrogea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost alocată și o ambulanță terapoie intensivă mobilă
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
- accident
- accident Ioan Albu
- accident rutier