Educaţie

Avocatul Poporului îi dă dreptate Roxanei, eleva care a publicat lista cu fondul școlii de la liceul Traian

Roxana Șerban (foto dreapta)

Avocatul Poporului s-a autosesizat și a transmis un raport prin care i-a dat dreptate elevei Roxana Șerban, de la Liceul Traian din Constanța, cea care a publicat pe Facebook o listă cu „fondul școlii“, criticând public nelegitimitatea acestuia. În raport, se concluzionează că, în ciuda situației semnalate, conducerea liceului nu a luat nicio măsură legală pentru a obține finanțarea serviciului de pază necesar unității de învățământ.

Scris de 
 pe data 
28 noiembrie, 2019

La începutul lunii octombrie, Constanța de Azi publica în exclusivitate cazul Roxanei Șerban (18 ani) eleva care a intrat în posesia unui tabel ce conține situația colectării fondului școlii în liceul Teoretic „Traian“.

Documentul, pe care eleva l-a făcut public pe contul său de Facebook, pot fi observate clar sumele strânse de la fiecare clasă, cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, cu un total al încasărilor de 46.100 de lei, însemnând 9.700 de euro. Detalii AICI.

Demersul Roxanei, care este membru al Asociației Elevilor din Constanța (AEC), a stârnit o serie de reacții, atât din partea opiniei publice, dar mai ales din partea conducerii liceului și a Asociației de Părinți, cele din urmă dovedindu-se a fi ostile și îndreptate împotriva adolescentei. Detalii AICI.

De asemenea, Roxana a devenit ținta unor atacuri din partea unor membrii ai Aociației de Părinți a liceului, în frunte cu președintele acesteia, Laura Sămulescu. Cu toate acestea, eleva nu a dat înapoi și a continuat să relateze despre modul revoltător în care reprezentanții instituției de învățământ înțeleg să gestioneze întreaga situație. Detalii AICI

Într-un raport transmis conducerii Liceului Traian, la data de 25 noiembrie 2019 de Avocatul Poporului, Renate Weber, care s-a autosesizat în cazul „fondului școlii”,  elevei Roxanei Șerban i se dă dreptate.

În urma anchetei efectuate, am constatat faptul că la nivelul Liceului Teoretic „Traian” din municipiul Constanţa, directorul unităţii de învăţământ nu a demarat procedura legală şi nu a întreprins nici un demers, prealabil publicării articolului de presă, în vederea obţinerii finanţării serviciului de pază pentru care, potrivit legii, există posibilitatea de a fi asigurat din bugetul local.

În vederea remedierii situaţiei semnalate şi în presă, se impune ca la nivelul unităţii de învăţământ, directorul Liceului Teoretic”Traian” din Constanţa, să dispună măsurfie legale în vederea respectării recomandărilor Inspectoratul Şcolar Constanţa.

Am constatat faptul că la nivelul Primăriei Constanţa, Compartimentul Gestionarea Bazei Materiale a Unităţilor de învăţământ Preuniversitar nu există înregistrată nicio solicitare conformă din partea conducerii Liceului Teoretic „Traian” cu privire la securitate fizică sau supi-aveghere video.

Ca urmare, Primăria Constanţa nu a putut finanţa din fondurile bugetului local serviciul de pază aferent asigurării securităţii unitătii de invăţământ.”, se arată în raportul Avocatului Poporului.

Documentul poate fi citit în întregime mai jos:

recomandare135_2019

ROMANIA Apocatal Peporatac Str. George Vraca nr. 8, See |, Bucuresti Tel: -40-21-315.71 01, Fax: -A0- Tel. dispecerat: ~4 Doamnei Director Prof. Gabriela Costea Liceul Teoretic „Traian” eat NERALA – oe 25, WON. IESIRE Nx Str. Traian nr. 55, mun. Constanta, jud. Constanta RECOMANDAREA 25 Hou 08 2019 Prin Nota nr.

Actualitate