Avertizare meteo. COD PORTOCALIU de ploi anunțat la Constanța pentru vineri, 9 octombrie
Potrivit ANM, vineri 9 octombrie, între orele 03:00 – 21:00, a fost emis un cod portocaliu de ploi, valabil pentru municipiul Constanța.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea anunță pentru astăzi, 8 octombrie, averse ce vor avea și caracter torențial, cu descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.
Pentru ziua de mâine, 9 octombrie, în intervalul menționat, meteorologii ne avertizează că va ploua temporar abundent, iar cantitățile de apă vor depăși 40 – 70 l/mp.
„Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.“, a transmis Primăria Municipiului Constanța.
- ANM
- cod portocaliu
- cod portocaliu ploi
- ploi