Actualitate

Avertizare ANM pentru luna august. Urmează patru săptămâni cu vreme caniculară

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, respectiv pentru perioada 3 – 31 august. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud.

Scris de 
 pe data 
4 august, 2020

Săptămâna 3 – 10 august

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice, nord-estice și nord-vestice Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.

Săptămâna 10 – 17 august

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în regiunile sudice, estice și nordvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale și nordice.

Săptămâna 17 – 24 august

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 24 – 31 august

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni în regiunile extracarpatice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

 

Actualitate