Constanța

Avertismente pentru șoferii care își parchează mașinile pe trotuarele din Constanța

Trotuarul de pe strada Pandurului din Constanța, sufocat de mașini.

Polițiștii locali au început o campanie de informare și atenționare a șoferilor care își parchează mașinile pe trotuare. În primă fază au fost vizați cei care au staționat pe proaspătul trotuar renovat de pe strada Pandurului.

Scris de 
 pe data 
1 februarie, 2019

Polițiștii au intervenit pe strada Pandurului, acolo unde au fost executate ample lucrări de reabilitare și modernizare a părții carosabile dar și a trotuarelor.

Deocamdată, șoferii indisciplinați s-au ales cu avertismente, urmând ca, în cazul nerespectării acestora, să fie amendați.

Amenda este cuprinsă între 400 și 800 de lei.

De asemenea, notificări au primit și cei care și-au parcat mașinile în zona în care au fost montate pavele.

Acțiunea nu se va opri însă aici. Astfel de campanii de informare se vor desfășura în tot orașul, pentru ca mașinile parcate pe trotuare să nu devină o priveliște des întâlnită în Constanța“, transmite Direcția Generală a Poliției Locale Constanța.

 

Actualitate