Autobuzele de pe liniile 100, 102, 5-40 și 2-43 vor circula și noaptea, la o frecvență de 30 de minute
Începând de duminică, 1 decembrie, autobuzele 100, 102, 5-40, 2-43 vor circula și în intervalul orar 11:30-05:00, cu o frecvență de 30 de minute.
Începând de duminică, 1 decembrie, autobuzele 100, 102, 5-40, 2-43 vor circula și în intervalul orar 11:30-05:00, cu o frecvență de 30 de minute.
În plus, pentru reducerea timpul de așteptare în stații, tot începând cu data de 1 decembrie, CT BUS suplimentează numărul mijloacelor de transport în comun din oraș. Astfel, pe principalele trasee se vor introduce încă 17 autobuze față de cele 134 care operează în prezent.
Bogdan Niță, directorul CT BUS: „În urma unui sondaj realizat împreună cu locuitorii orașului am luat decizia împreună cu municipalitatea să introducem trasee de noapte. O nevoie reală pe timpul verii care se aplică și pe întreg cuprinsul anului. Traseele cunoscute, 100, 102, 5-40, 2-43 vor avea curse de noapte. Autobuzele vor circula după programul uzual, din 30 în 30 de minute. Venim astfel în sprijinul constănțenilor care ne-au cerut acest lucru, pentru cei care se deplasează către gară sau vin de la gară către casă sau merg la serviciu și au un program care se termină pe parcursul nopții.”
„De asemenea, sondajul pe care noi l-am realizat alături de constănțeni ne-a arătat că obiceiurile de mobilitate, de deplasare ale constănțenilor s-au schimbat în ultimii ani. Am înțeles că nevoia de mobilitate a crescut inclusiv în timpul zilei, nu numai în orele de vârf, așa că introducem până la 17 autobuze suplimentare față de cele 134, pentru a îmbunătăți atât frecvența cât și timpul de așteptare în stații.”
Măsurile se aplică și în zilele de sâmbătă și duminică.
- autobuz RATC
- City Bus