Atenție, vine canicula! ANM anunță temperaturi ridicate în iulie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează că începutul lunii iulie va fi caracterizat de caniculă, urmată de vijelii și căderi de grindină. Specialiștii spun că urmează o perioadă a extremelor meteorologice.
Potrivit ANM, în primele zile ale lunii iulie, vremea va fi călduroasă în aproape toată țara, local caniculară în regiunile sudice, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Săptămâna aceasta aduce primele zile de caniculă din această vară, cu temperaturi ce pot ajuge chiar și la 36-37 de grade Celsius.
„Şi în România, 2020 se poate alătura seriei anilor celor mai călduroşi ani din istorie. Anul 2019 a fost cel mai călduros din 1900 şi până în prezent.
Am avut o vară 2019 a patra vară cea mai caldă din istorie, o toamnă 2019 cea mai călduroasă şi iarna 2019-2020 a doua iarnă cea mai caldă din istorie”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, citată de Digi24.
În următoarele două săptămâni, vremea va deveni tot mai caldă în aproape toate regiunile, însă instabilitatea atmosferică accentuată va rămâne ridicată pe tot parcursul intervalului, în special în zonele montane, potrivit prognozei ANM, valabilă pentru perioada 2 – 12 iulie.
În regiunile vestice și nord-vestice și în zonele montane instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat ziua, dar pe arii extinse seara şi noaptea prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi condiţii de grindină.
În Dobrogea, valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, media maximelor termice vor oscila între 28 şi 32 de grade, iar cea a minimelor între 18 și 22 grade Celsius. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului şi după data de 3 iulie.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomene de uşoară instabilitate atmosferică vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, dar local și temporar şi în regiunile estice şi sud-estice, în partea de sud-vest a teritoriului, dar şi în rest, asociat averselor.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 și 36 de grade, iar cele minime între 12 și 23 de grade.
Dacă deja s-a instalat canicula, trebuie să țineți cont de următoarele reguli:
Rămâneţi în casă şi limitaţi expunerea la soare;
Mâncaţi regulat, echilibrat şi uşor. Evitaţi utilizarea sării;
Beţi multă apă;
Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat au restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor trebuie să consulte un medic înainte de a creşte aportul acestora;
Limitaţi pe cât posibil consumul de băuturi alcoolice;
Purtaţi haine uşoare, răcoroase, colorate deschis care acoperă cat mai mult pielea. Protejaţi-vă faţa şi capul purtând o pălărie cu boruri largi;
Nu lăsaţi niciodată copiii sau animalele singure în autovehicule închise;
Evitaţi muncile extenuante în partea cea mai călduroasă a zilei;
Utilizaţi un sistem de contact permanent cu o altă persoană şi luaţi pauze frecvente;
Luaţi suplimente. Magneziul şi potasiul sunt minerale vitale pe timp de caniculă.
Specialiştii spun că atât cei care au probleme cu inima, cât şi cei sănătoşi să consume alimente bogate în magneziu şi potasiu deoarece lipsa acestor două minerale poate duce la tulburări cardiace.
- ANM
- canicula
- canicula Romania
- meteo
- vremea