Constanța

Atenție, șoferi! Evitați Șoseaua Mangaliei; traficul este restricționat pe o singură bandă

Scris de 
 pe data 
18 august, 2023

Primăria Constanța anunță că au demarat lucrările de asfaltare pe Șoseaua Mangaliei, tronsonul cuprins între intersecția cu drumul Cumpenei și Pod Doraly, solicitând șoferilor să evite deplasarea pe acest segment.

Din această dimineață a început asfaltarea pe șoseaua Mangaliei, tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la intersecția cu drumul Cumpenei și pod Doraly, sensul de mers spre oraș.

Lucrările de asfaltare se vor derula în 3 etape. Astfel, astăzi se va turna covorul asfaltic pe porțiunea de drum dintre intrarea în oraș și intersecția cu strada Hatman Arbore. În etapa a doua se va lucra pe tronsonul curpins între strada Hatman Arbore și strada Pandurului, urmând ca apoi să se asfalteze și porțiunea curpinsă între strada Pandurului și pod Doraly.

Pentru perioada în care se desfășoară lucrările de asfaltare, traficul a fost reorganizat pe sensul de mers către oraș pe o singură bandă.

„Lucrările se vor derula pe tot parcursul săptămânii, timp în care rugăm participanții la trafic să evite, pe cât este posibil, această zonă folosind rute alternative. Facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Constanța.

Actualitate