Actualitate

ATENȚIE MARE! Românii se vor trezi din nou cu conturile blocate. ANAF are misiunea de a strânge cu japca 13 miliarde lei

Până în decembrie, Guvernul are nevoie de 13 miliarde de lei, dar perspectivele de a colecta această sumă sunt minime. Potrivit capital.ro, ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici i-ar fi cerut șefului ANAF, Ionuț Mișa, să adune această sumă, dar acesta i-ar fi replicat că nu poate obține mai mult de 6 miliarde de lei. 

Scris de 
 pe data 
20 septembrie, 2018

Potrivit analizei capital.ro, pe fondul politicilor economice imprevizibile și fluctuațiiloe politice, România a devenit o țară nesigură din punct de vedere economic, ceea ce se traduce prin împrumuturi la dobânzi tot mai mari. Ministerul Finanțelor a ajuns să se împrumute printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 157 de luni, la un randament mediu de 5,23% pe an. Ideea că Guvernul ar fi ajuns la fundul sacului! a fost confirmată, voalat, și de economistul șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea, dar o arată clar datele Eurostat privind rata record a inflaţiei, ajunsă la la 4,7%.

Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Capital, până în decembrie 2018, Guvernul ar avea nevoie de 13 miliarde de lei, bani pe care nimeni nu ştie de unde să-i aducă la bugetul statului. Ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici i-ar fi cerut şefului ANAF, Ionuţ Mişa să facă rost de aceşti bani, însă Mişa i-ar fi replicat că nu poate obţine mai mult de 6 miliarde de lei. Presiunea este în acest moment foarte mare şi cei de la Fisc ar intenţiona să înăsprească şi mai mult controalele la firme şi a aplica amenzi pentru a reuşi să reducă din deficitul care există astăzi la Guvern.

Cu toate acesta, Ionuţ Mişa insistă că indiferent ce ar face, 13 miliarde tot nu va reuşi să aducă până la sfârşitul anului. În replică, Teodorovici ar cere ca acesta să fie înlocuit.

În această perspectivă, românii și companiile se vor confrunta cu un nou val de popriri pe conturi, controale, impuneri, regularizări și executări silite, așa cum s-a întâmplat în primăvara acestui an. Atunci, zeci de mii de români, persoane fizice, s-au trezit cu conturile poprite pentru datorii pe care ANAF le-a „inventat” din 2012. Sub generica denumire de „regularizări”, continuă să curgă noi și noi sume de plată, fără ca cineva din ANAF să fie în stare să explice exact de unde au apărut acele sume după atâția ani.

ANAF a mers chiar până în situații de-a dreptul penibile, de a pune poprire pe conturile părinților unei grădinițe din Constanța, pe motiv că firma de catering care le aducea mâncarea copiilor avea datorii la bugetul de stat.

 

 

Actualitate