Timp Liber

Atelierul Zânelor, ediția de Crăciun. Eveniment pentru cei mici, cu scop umanitar!

Și în această iarnă, ONG-ul Junior Chamber International (JCI) Constanța îi invită pe toți copiii, cu vârste cuprinse între 3 – 12 ani, însoțiți de părinții lor la ateliere de creație, pentru a confecționa obiecte și decorațiuni frumoase, specifice sărbătorilor de iarnă.

Scris de 
 pe data 
29 noiembrie, 2019

Zânele JCI și animatorii costumați în personajele preferate ale copiilor vă promit o experiență unică în cadrul atelierelor și activităților evenimentului.

Atelierul Zânelor este un eveniment de creație dedicat copiilor și părinților.

Prin intermediul acestui proiect, copiii au ocazia să petreacă momente magice alături de părinții lor și zânele JCI și de asemenea, să facă fapte bune donând o jucărie altor copii care provin din familii nevoiașe.

Donațiile de la ediția din acest an se vor fi folosite în Campania Umanitară de la Peștera, jud. Constanța din data de 15 decembrie, unde membrii JCI Constanța vor merge la mai multe familii greu încercate, pentru a încerca să le aducă o mică bucurie în pragul Sărbătorilor.

La Atelierul Zânelor, sunt așteptați un număr de aproximativ 60 de perechi formate din copii și părinți, care timp de trei ore, prin rotație vor participa la cele patru ateliere de creație specifice sărbătorilor de iarnă:

Atelierul I – Zânele și spiridușii vor ajuta copiii sa-si pregătească felicitarea de Crăciun

Atelierul II – Zânele și spiridușii vor ajuta copiii să picteze cele mai frumoase ornamente din ipsos într-un stil unic

Atelierul III – Zânele și spiridușii vor ajuta copiii să creeze mici jucării din lemn

Atelierul IV – Zânele și spiridușii vor ajuta copiii să confecționeze coronițe de Crăciun hand made

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, în incinta grădiniței cu program normal “Zubeyde Hanim”, din Strada Delfinului, nr. 2, Zona Dacia.

Participarea la evenimentul Atelierul Zânelor este 50 de lei, iar părinții sunt îndemnați de către organizatori să doneze jucării, cărți, rechizite, alimente neperisabile și produse de igienă.

Înscrierile se fac la telefon:  0753 301 389 / 0732 883 443 sau online accesând linkul de aici.

Locurile sunt limitate! JCI Constanța își rezervă dreptul de a selecta participanții, în limita locurilor disponibile.

Contravaloarea participării se achită cash, înainte de începerea evenimentului sau în contul JCI Constanța:

Junior Chamber Internațional Constanța, Banca Transilvania.
IBAN: RO21BTRLRONCRT0235391701, CIF: 33043911
Dovada plății se trimite pe adresa office@jciconstanta.ro

Părinții care doresc să se implice mai mult în acțiunea umanitară, pot suna la numărul de telefon 0732 833 443 sau pot trimite e-mail către office@jciconstanta.ro sau mesaje pe rețelele JCI de socializare.

 

Actualitate