Actualitate

Astăzi este Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Cum va fi sărbătorit evenimentul la Constanța

În fiecare an, începând din 2004, pe 14 iunie se sărbătorește Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, un eveniment menit să aducă apreciere donatorilor, dar și să atragă mai mulți voluntari în vederea creșterii volumului de donații care se dovedesc întotdeuna insuficiente.

Scris de 
 pe data 
14 iunie, 2018

Anul acesta, la Constanţa, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine marchează această zi, printr-un eveniment special, ce se va desfăşura în 14 iunie 2018, ora 13:30, în Sala Remus Opreanu a Consiliului Județean, din bd. Tomis nr. 51.

Ziua de 14 iunie nu a fost alesă întâmplător, întrucât ea reprezintă data de naștere a doctorului și profesorului de anatomie patologică de la Universitatea din Viena, Karl Landsteiner, câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină (în anul 1930) pentru descoperirea grupelor de sânge. Descoperirea lui Landsteiner a fost revoluționară, întrucât, fără ea, transfuziile nu ar fi fost posibile.

Ediţia din acest an a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge este găzduită de Grecia şi are ca temă: ,,Donarea de sânge ca o acţiune de solidaritate” sloganul evenimentului fiind: ,, Be there for someone else. Give blood. Share life”.

An de an, evenimentul reprezintă un prilej de a crește gradul de conștientizare asupra necesității donării de sânge, dar și de a mulțumi colaboratorilor şi donatorilor voluntari pentru gestul lor de a salva vieți, se precizează într-un comunicat al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.

Anual se fac aproape 112 de milioane de donații de sânge pe plan mondial, însă, aproximativ 50% din aceste donații sunt colectate în țări cu venituri mari.

Astfel, în vreme ce în țările cu venituri mici, cea mai mare parte din transfuzii este destinată copiilor de cinci ani sau mai mici, în țările cu venituri mari trei pătrimi din donații ajung la pacienți cu vârste de 65 de ani sau mai mari, întrucât, în aceste țări 33 de persoane din 1000 donează în mode regulat, numărul fiind de opt ori mai mic în țările cu venituri mici, de aproximativ 4 persoane din 1000.

Conform specialiștilor CRTS, „pot dona persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă.”

Astfel, cu două zile înainte de prelevare, donatorilor le este interzis consumul de băuturi alcoolice, însă, dacă efectuează o donare completă (450 ml), se pot bucura de anumite beneficii precum „7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, o zi de scutire în ziua donării în cazul elevilor, studenților și militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge”, menționează CRTS Constanța.

CRTS precizează că persoanele cu vârste mai mari de 50 de ani care doresc să doneze trebuie să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu suferă de boli de inimă sau de boli neurologice.

 

Actualitate