Asistentă medicală: „Mi-e lehamite! Fetele din spital se luptă și cu câte 40 de bolnavi pe tură. Până când mai băgăm capul sub nisip?”
O asistentă de la spitalul din Zimnicea se zbate între viață și moarte după ce i s-a făcut rău în timpul unei gărzi. Carmen Vătafu, în vârstă de 43 de ani, lucra pe Secţia de Medicină Internă a Spitalului Orăşenesc Zimnicea şi a intrat în comă în timp ce se afla la muncă, spre finalul gărzii de noapte. Femeia a suferit un anevrism cerebral şi a fost transportată de urgenţă la Bucureşti.
Asistente medicale din întreaga țară s-au solidarizat cu această tragedie, atrăgând atenția asupra condițiilor în care lucrează.
După eveniment, o colegă a asistentei a publicat un mesaj dur pe Facebook
„Privim cum se fac nedreptăți și cum suntem neînțeleși și solicitați maxim în timpul gărzilor, pentru că suntem puțini, pentru că cei care-ar trebui să ne înțeleagă nu ne iau în seamă, privim și tacem. Până când și cu ce preț?
Și-uite așa asistăm neputincioși cum o colegă de-a noastră, din spital, intră în comă în timpul turei de noapte. Până când mai băgăm capul sub nisip? Și pentru cine? De câte ori am scris câte ceva am primit aprobare doar din partea câtorva oameni, prea puțini pentru a reuși să facem lumina, prea puțini curajoși și demni. Să tacem în continuare pe principiul: ,,dacă eu n-am pățit nimic, nu mă interesează.”
Mi-e lehamite! Fetele din spital se luptă cu câte 40 de bolnavi pe tură, nu mai vorbesc de UPU județean, noi ne zbatem cu câteva ambulanțe vechi și terminate și facem ture după ture să fie bine. Se știe prea bine cu ce probleme se confruntă sistemul și totuși muncim, muncim până la epuizare. De ce? Unde sunt banii ?
Banii pacienților pentru medicație, banii noștri înjumătățiți de impozite către stat, bani pe care-ar trebui să se cumpere mașini, să se facă angajări, să se cumpere medicamente. Iertați-mă, sunt incoerentă, probabil, sunt după o tură de noapte, încheiată cu o veste urâtă. Nu-mi cereți numele fetei, nu asta contează, în situații de-astea toți avem același nume, sau ar trebui să învățăm din asta”, a scris Marinela Tănase colega lui Carmen Vătafu.
- asistenta medicala