AVERTISMENT pentru medicii din spitale: „Să nu mai prindem pe nimeni că vine la 8 și pleacă la 12 ca să opereze în altă parte”
Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat că nu vor mai fi tolerate situațiile în care medicii din spitale vin la program la ora 8 și pleacă la 12-13 ca să opereze sau să lucreze în altă parte. Arafat spune că la ce salarii au medicii acum, astfel de comportamente sunt de neacceptat.
„Din momentul în care noi plătim corect, pentru că nu mai poate spune nimeni că plata e sub un nivel, trebuie să ne aşteptăm la un comportament foarte corect, la o abordare foarte corectă a bolnavului şi la un interes egal cu ce dau unii în sectorul privat. În sectorul public, nu mai e niciun motiv şi nu generalizăm. Sunt mulţi medici care îşi fac treaba corect şi o făceau şi înainte de creşteri.
Acum avem motivul. Din moment ce plata a ajuns la nivelul acesta, solicităm ca în sectorul public să fie interesul şi loialitatea la nivel maxim. Nu prindem pe nimeni care pleacă înainte de program ca să opereze sau să lucreze în altă parte, fără să fac aluzie la nimeni, dar dau exemple care ştim că se întâmplă. Nu pot să consult în cabinet privat, când încă sunt prins în programul public. Vin la 8, plec la 4 e una, dar vin la 8 şi plec la 1 sau la 12 nu e ok la salariul primit”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.
El afirmă că există reguli în spitale, dar trebuie implementate.
„Poate trebuie lucrat la programul de lucru să ajungem la program normal 8 ore pentru plată şi nu la program redus. Din ce ştiu, încă nu suntem la 8 ore, ci la program redus. Nu ştiu dacă mai e o ţară care are asta în sectorul public. Controlul calităţii, al indicatorilor.
Eşti medic în public, cât ai făcut, ce ai făcut, câţi bolnavi ai văzut, consultat, care e rezultatul în spitalele publice. Exact cum cum face spitalul priv cu medicul care lucrează la el trebuie să facă spitalul public şi să aibă pretenţii egale.E un moment în care, după ce s-au asigurat finanţări corecte la nivel salarial, trebuie să privim lucrurile transparent, corect şi neutru şi să spunem clar: E normal să am în spital priv medici care vin din altă parte sau medicul din spital public să părăsească locul de muncă înainte sau să lucreze 5-6 ore şi restul dincolo, nu ştiu, trebuie analizat”, a mai spus Arafat.
- medic
- raed arafat
- spital