Administraţie

Apare un nou sens giratoriu în Constanța, pe bulevardul Mamaia

Sursa foto: Primaria Constanta

Primăria Constanța informează că un nou sens giratoriu va fi amenajat pe bulevardul Mamaia, la intersecția cu strada Renașterii.

Scris de 
 pe data 
3 martie, 2020

Lucrările la noul sens giratoriu vor fi începute miercuri noaptea și vor consta în amplasarea unor balize din plastic, iar dacă această soluție își va dovedi eficiența sensul giratoriu va deveni permanent.

Fluidizarea circulației din municipiul Constanța este unul dintre subiectele cele mai dezbătute în cadrul Comisiei de circulație care se întrunește periodic la nivelul Primăriei și din care fac parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu putere de decizie în privința organizării traficului rutier.

Pentru a preveni blocajele rutiere formate pe bulevardul Mamaia a fost luată decizia amenajării unor sensuri giratorii.

Decizia a fost luată la solicitarea expresă a Poliției Rutiere și în baza unui studiu de trafic realizat în zonă.“, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

 

Actualitate