Educaţie

Anunț pentru profesori: urmează o Ordonanță de Urgență pentru Titularizarea în 2019

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că cel mai probabil în şedinţa de guvern din această săptămână va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care îi priveşte pe profesorii care au luat la concursul de titularizare note mai mari de 7 şi nu s-au angajat în următorii 6 ani de la susţinerea acestui concurs.

Scris de 
 pe data 
3 aprilie, 2019

În Legea învăţământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare şi care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani“, a declarat Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres.

Acest articol a funcţionat în Legea învăţământului până anul acesta când, în urma unei iniţiative legislative, care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, preşedintele a trimis Curţii Constituţionale această iniţiativă pentru o evaluare de constituţionalitate.

Curtea a decis anularea acestui articol şi din iniţiativă, şi din lege, ca urmare nu mai suntem în situaţia acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care şi-l câştigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7.

Încercăm acum, printr-o ordonanţă de urgenţă, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri – n.r.) în Guvern, să găsim o soluţie care să repare această situaţie şi mesajul meu pentru profesori este să aibă puţintică răbdare.

Mă refer la profesorii care au trecut printr-un concurs de titularizare, au luat în această competiţie note mai mari de 7 şi, potrivit articolului din lege, timp de 6 ani puteau beneficia de aceste rezultate, dacă era un post liber, puteau să se înscrie folosind rezultatele din anii precendenţi“, a spus Andronescu la Palatul Victoria.

Ea a adăugat că, anual, circa 2.000 de profesori se titularizau pe acest articol de lege şi că, anul acesta, în jur de 2.000 de profesori nu ar mai putea beneficia de această prevedere. „Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilităţii postului„, a afirmat ministrul Educaţiei.

Andronescu a menţionat că CCR a decis să declare acest articol neconstituţional pentru că „nu a fost cineva” care să-l explice suficient.

 

Actualitate