Angajații cu 15 ani vechime nu vor mai beneficia de un salariu minim de 2.350 lei. Guvernul a scos astăzi prevederea din lege
Legea salarizării unitare, care prevedea creşterea diferenţiată a salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, a fost modificată pe ultima sută de metri de Ministerul Muncii. Astfel, angajații cu cel puțin 15 ani vechime nu vor mai beneficia de un salariu minim de 2.350 lei, așa cum se stabilise inițial.
Consiliul Economic şi Social a aprobat astăzi un amendament care prevede că, la 1 ianuarie, salariul minim pe economie va creşte la 2.080 lei pentru angajaţii fără studii superioare, şi la 2.350 lei doar pentru cei cu studii superioare care profesează de cel puţin 1 an în domeniul în care s-au specializat.
„A fost eliminată prevederea care propune creşterea salariului minim pe economie la 2.350 lei pentru angajaţii care au peste 15 ani vechime, această valoare fiind acceptată doar pentru angajaţii cu peste 1 an vechime în domeniul în care s-au specializat”, a declarat pentru „Adevărul” Liviu Apostoiu, prim vicepreşedinte Cartel Alfa.
Noul ministru al Muncii, Marius Budăi, a declarat recent că ordonanţa privind creşterea salariului minim pe economie va fi aprobată în şedinţa Executivului de vineri. Potrivit propunerii iniţiale a Ministerului Muncii, salariul minim brut pe economie urma să crească de la 1.900 de lei pe lună, cât este de la începutul acestui an, la 2.080 de lei pe lună, pentru toţi angajaţii, cu excepţia persoanelor cu studii superioare şi cu minimum 15 ani vechime, pentru care este stabilit nivelul de 2.350 de lei pe lună.
Guvernul a adoptat, pe 9 noiembrie, ordonanţa de urgenţă care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat.
După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menţionate sumele.
Salariul minim brut ar urma să crească de la 1.900 de lei pe lună la 2.080 de lei pe lună, iar pentru persoanele cu studii superioare şi pentru cele cu minimum 15 ani vechime, salariul minim brut creşte la 2.350 de lei pe lună.