Actualitate

Angajări masive în Armată. Ministrul Leş anunţă recrutarea rezerviştilor voluntari pentru 3.500 de posturi

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, anunţă, vineri, că, pentru 2019, instituţia pe care o conduce are bugetate peste 3.500 de posturi pentru categoria rezerviştilor voluntari, pentru care se pregătesc procedurile legale de recrutare.

Scris de 
 pe data 
26 aprilie, 2019

„Recrutarea rezerviştilor voluntari rămâne o prioritate pentru MApN. Pentru 2019, avem bugetate peste 3.500 de posturi pentru această categorie de personal, pentru care pregătim procedurile legale pentru recrutarea candidaţilor. În câteva săptămâni sperăm să putem comunica deja pe canalele de promovare a carierei militare toate informaţiile de care au nevoie cei care doresc să opteze pentru această categorie de militari ai Armatei României”, a scris, pe Facebook, Gabriel Leş.

Ministrul Apărării Naţionale a mai precizat că ulterior stabilirii nominale a structurilor militare care urmează să încadreze rezervişti voluntari, repartiţia posturilor de rezervişti voluntari pe garnizoane, tipuri de funcţii, arme şi specialităţi militare va fi materializată şi transmisă structurilor specializate din minister pentru demararea procesului de recrutare şi selecţie.

„În urma numeroaselor semnale venite din partea persoanelor care reprezintă potenţiali candidaţi, #MApN a decis iniţierea unui proiect de lege care să modifice şi să completeze Statutul, astfel încât acest segment – al rezerviştilor voluntari – să devină mai atractiv pentru public şi actul normativ să-şi atingă scopul pentru care a fost emis”, a conchis Gabriel Leş.

Actualitate