AMENZI pentru profesorii care duc copiii la manifestările politicienilor
După întâmplarea de la festivalul Simfonia Lalelelor, când o elevă a fost încurajată să stea în cap în fața premierului, liberalul Ovidiu Raeţchi a depus, joi, un proiect de lege care elimină posibilitatea de a expune copiii la evenimente unde participă politicieni.
„În acest moment, legislaţia din România nu acoperă satisfăcător modul în care imaginea copiilor poate fi tratată în diferite contexte politice. Plecând de la aceste hibe legislative, ne-am confruntat cu situaţii nefericite, în care a fost depăşită o limită a expunerii copiilor – ajungându-se până la punerea lor în pericol. Trebuie să învăţăm din cazuri precum «Simfonia Lalelelor» şi «Balena Albastră» şi, depăşind faza politică, să ne concentrăm pe o serie de norme care să ne ofere certitudinea că nimeni – indiferent de partid sau convingeri politice – nu mai poate greşi decât asumându-şi conştient o încălcare a legii. De aceea, am depus astăzi un proiect de lege care să elimine, plecând de la experienţele din ultima perioadă, riscurile de expunere excesivă şi inadecvată pentru copii”, transmite liberalul într-un comunicat remis de MEDIAFAX
Conform propunerii depuse de Raețchi la Camera Deputaților, la art. 52 al Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului ar putea fi introduse trei noi aliniate ce vor conține mai multe interdicții:
„Cadrelor didactice, instructorilor, personalului didactic auxiliar şi celui administrativ le este interzisă implicarea copiilor şi a elevilor în manifestări publice artistice, culturale sau sportive dedicate unor demnitari, oficialităţi sau oameni politici. Susţinerea de către copii şi elevi a unor acte artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente publice la care participă demnitari, oficialităţi şi politicieni, în afara sau în interiorul unităţii şcolare, cu sau fără accesul mass-media, poate avea loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, instructori, personal didactic auxiliar şi cel administrativ, şi primirea unui acord scris din partea acestora privind activităţile desfăşurate. Orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor în vederea unor campanii de informare, trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv la nivelul inspectoratului general al Municipiului Bucureşti. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei”, se artă în comunicat.
Propunerea liberalului în contextul în care liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a cerut marți Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să se sesizeze în urma imaginilor ce au fost surprize la Pitești a căror protagoniste sunt premierul Dăncilă și o elevă.
Momentul în care fetița este încurajată de profesoara ei să stea în cap a devenit viral și a fost criticat negativ de internauți, chiar dacă președintele Klaus Iohannis afirma luni că manifestarea a fost în regulă, atâta timp cât fetița nu a fost obligată să facă acest lucru.
Printre cei care au criticat prezenţa copiilor la festivalul Simfonia Lalelelor, a fost si filosoful Mihai Şora: „Copiii din „experimentul lalelelor“ nu vor fi oameni liberi câtă vreme vor cunoaşte doar încolonarea umilă în faţa unei autorităţi, oricare ar fi acea autoritate„, a scris filosoful pe pagina sa de Facebook. „Nu ajunge că ne-au furat ţara, pădurile, etc, acum ne fură şi copiii, cu sufletul şi cu mintea lor cu tot„, a mai spus Șora.