Constanța

Amendaţi pentru că fumau în Spitalul Judeţean Constanţa

Nu mai puţin de 23 de persoane au fost amendate zilele acestea de către agenţii Poliţiei Locale Constanţa, după ce au fost prinse fumând în incinta Spitalului Judeţean Constanţa.

Scris de 
 pe data 
10 aprilie, 2018

Potrivit Direcţiei Generale a Poliţiei Locale Constanţa, controalele au fost făcute la cererea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Verificările s-au derulat în perioada 2 – 5 aprilie, în intervalul orar 14.00 – 17.00.

Mai multe persoane au fost prinse în timp ce fumau în diferite zone ale unităţii medicale, poliţiştii aplicând 23 de amenzi în valoare totală de 600 de lei.

Poliţiştii locali reamintesc că nerespectarea normelor legale în vigoare privind fumatul în unitățile sanitare, de stat sau private, poate atrage răspunderea contravențională cu amendă cuprinsă între 100 lei și 500 lei.

 

Actualitate