Sănătate

Amenda asistentei șefă de la Pediatria Spitalului Județean, subțiată cu 3.000 de lei de Horia Țuțuianu

La o lună după ce, în urma unor nereguli găsite de Direcția de Sănătate Publică (DSP), asistenta șefă a Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța a fost amendată cu 4.000 de lei, Consiliul Județean Constanța (CJC) și conducerea spitalului transmit că sancțiunea este de doar 1.000 de lei.

Scris de 
 pe data 
20 februarie, 2020
  • La sfârșitul lunii decembrie 2019, Roxana Taraș, mama unui copil în vârstă de 4 ani, a publicat pe internet o serie de fotografii însoțite de o descriere detaliată a experienței avute în spital, după ce fusese internată cu băiețelul ei.
  • Femeia a fotografiat saltele și lenjerii rupte, praf neșters, mizerie și a descris cum a fost nevoită ca băiatul ei să aștepte mai bine de oră pe un scaun, cu perfuzia în mână, până când i-a fost adusă o lenjerie de acasă, unitatea medicală fiind incapabilă să furnizeze una.
  • Demersul Roxanei nu s-a oprit doar la publicarea în online, ea făcând sesizări oficiale către toate instituțiile abilitate să ia măsuri pentru remedierea situației din Pediatria Spitalului Județean Constanța.

Prima instituție care s-a sesizat a fost DSP, care a efectuat verificări. Inspectorii au găsit o serie de nereguli igienico-sanitare, iar instituția informa că asistenta șefă a fost amendată cu 4.000 de lei. Ca urmare, conducerea spitalului a cumpărat de urgență o mie de lenjerii de pat și urmează o licitație pentru a cumpăra și alte seturi.

Următoarea instituție care s-a implicat, pe 30 ianuarie, a fost Avocatul Poporului care, după examinarea cererii mămicii revoltate, i-a solicitat în mod oficial președintelui CJC Marius Horia Țuțuianu (instituția în subordinea căreia se află unitatea medicală) să dispună verificări la secția de Pediatrie.

După o lună de la depunerea sesizărilor, atât conducerea Spitalului Județean, cât și CJC i-au trimis Roxanei Taraș răspunsurile oficiale, parcă trase la indigo, sau copy-paste, după metodele zilelor noastre.

În documentul semnat de Marius Horia Țuțuianu, cât și în cel semnat de directorul spitalului, medicul Cătălin Grasa, apare că asistenta șefă, despre care inițial reprezentanții spitalului anunțau că a fost sancționată cu 4.000 de lei, are acum o amendă de doar 1.000 de lei.

„În urma controlului, asistenta șefă din cadrul Secției Clinice de Pediatrie a primit o sancțiune contravențională în valoare de 4.000 lei. Conducerea SCJU a demarat o anchetă internă în acest caz”, transmitea, în luna ianuarie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, Crina Kibedi.

De asmenea, în cele două documente este precizat că problemele reclamate de Roxana Taraș „nu pot fi confirmate medical, deoarece sesizarea a fost făcută la trei zile după producerea evenimentului“, fiind confirmată însă suprapopularea secției.

Un alt aspect ce a revoltat-o pe mămică în raspunsurile celor două instituții este precizarea că deși „lenjeria de bumbac nu era disponibilă, pacientului i-a fost asigurată lenjerie de unică folosință“. Din fotografii se poate vedea clar că nu lipsa lenjeriei de bumbac era semnalată, ci gradul avansat de deteriorare al acesteia și faptul că era pusă pe paturi.

„Nu știu cine pe cine acoperă, dar mi se pare că bătaia de joc și interesul de a acoperi și minimaliza dezastrul din Secția de Pediatrie și întreg Spitalul Județean au atins cote greu de imaginat pentru orice persoană cu un minim de bun-simț. Ei au impresia că răspunsuri de genul ăsta, parcă aruncate sfidător, mă vor mulțumi? Cum să spună că mi-au dat lenjerie de unică folosință când mi-au pus prosoape de hârite pe pat?!, a declarat Roxana Taraș.

În efortul său de a scoate la suprafață problemele revoltătoare din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean, Roxana Taraș a trimis o petiție și către președintele României, Klaus Iohannis. Administrația Prezidențială i-a răspuns, informând că documentul a fost transmis către Direcția de Sănătate Publică Constanța, urmând ca aceasta din urmă să „comunice soluțiile adoptate“.

 

Actualitate