Alocațiile copiilor s-ar putea majora anual, iar indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil se va calcula altfel
Guvernul ar putea stabili anual valoarea alocației de stat pentru copii, potrivit unui proiect de act normativ ce a primit recent votul favorabil al senatorilor și care privește aprobarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului.
OUG-ul despre care este vorba și care a fost oficializat recent stabilește majorarea considerabilă a valorii alocațiilor pentru copii. Data de la care se va aplica măsura majorării alocațiilor de stat nu a fost stabilită, deoarece aceasta depinde de adoptarea bugetului pentru acest an, informează avocatnet.ro.
Inițiativa legislativă a fost adoptată luni de senatori și vizează, după cum și numele acesteia indică, aprobarea OUG nr. 9/2019, act normativ care prevede majorarea alocațiilor copiilor din țara noastră (detalii, aici). Inițiativa legislativă are nevoie, pentru a se putea aplica, și de aprobarea deputaților și de publicarea în Monitorul Oficial.
După cum este prevăzut în propunerea legislativă, sumele pe care le primesc copiii din România lunar ar putea fi majorate în fiecare an. „Cuantumurile alocației de stat pentru copii (…) se majorează anual prin hotărâre a Guvernului”, se precizează în inițiativa legislativă.
O altă inițiativă legislativă aflată pe masa parlamentarilor se referă la majorarea indemnizației de creștere a celui de-al doilea copil solicitată la mai puțin de un an de la momentul în care anteriorul CCC s-a terminat. Mai exact, în cazul în care o persoană solicită un nou CCC în mai puțin de 12 luni de la încetarea anteriorului și în această perioadă lucrează și obține venituri impozabile, indemnizația se va calcula pe baza veniturilor obținute în acea perioadă. Dacă se va întâmpla ca indemnizația calculată astfel să fie mai mică decât cea acordată pentru creșterea copilului anterior, potrivit proiectului de act normativ, “se acordă indemnizația stabilită pentru copilul anterior”, mai informează avocatnet.ro
- alocatii copii
- alocatii majorate
- crestere alocatii