Social

Alertă meteo pentru Constanța: Temperaturi scăzute și prima ninsoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme rea în întreaga țară. Va fi frig și, cel mai probabil, vom avea prima ninsoare. Intervalul de valabilitate începe vineri dimineață, la ora 5, și ține până duminică, la ora 12. 

Scris de 
 pe data 
15 noiembrie, 2018

Potrivit ANM, vremea va fi deosebit de rece, cu ninsori și intensificări ale vântului la munte, precipitații slabe mixte în zonele joase de relief În intervalul 16 noiembrie, ora 05 – 18 noiembrie, ora 12, vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.

În regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie și al nopții de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).

 

Actualitate