Actualitate

Alegătorii din localitățile în carantină vor putea merge la vot fără declarație pe proprie răspundere

Comitetul pentru Situații de Urgență va adopta, vineri, o serie de măsuri care să le permită celor din localitățile carantinate să poată merge la vot fără declarație pe proprie răspundere.

Scris de 
 pe data 
4 decembrie, 2020

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Mitulețu Buică, a declarat că nici cei implicați în procesul electoral nu vor fi obligați să completeze un astfel de act:

În localitățile carantinate, oamenii vor putea vota fără să prezinte declarație pe propria răspundere în timpul votării, începând cu ora 06:00 și până la ora 24:00 și în localitățile necarantinate, la nivel național, toate persoanele implicate pe timpul nopții în procesul electoral, nu vor fi obligate să dea declarația pe propria răspundere.

Însă nu vor putea vota cei aflați în carantină, prin decizii ale DSP, care se află izolați în alte localități decât cele de domiciliu, mai spune președintele Autorității Electorale Permanente:

Cei care se află în carantină în alte localități decât cele de domiciliu, la fel pot vota dacă își au domiciliul sau reședința în circumcripția județeană respectivă (…) dar nu vorbim de acele persoane care sunt carantinate sau izolate afectate de pandemia de COVID-19.”, a declarat Buică, citat de Europa FM.

Actualitate