Administrația unei școli, obligată să-i achite unui elev daune de 45.000 de lei după ce peste copil a căzut o poartă de fier
Școala gimnazială „Tiberiu Crudu“ din Tudora, județul Botoșani, a fost condamnată în primă instanță la daune în cazul unui elev rănit în timpul programului de școală. Magistrații au decis că școala trebuie să plătească familiei daune morale și materiale.
Potrivit Monitorul de Botoșani, cazul a ajuns pe masa judecătorilor, după ce, pe 18 noiembrie 2016, poarta metalică de la intrarea în curtea unității de învățământ a căzut peste un elev, iar acesta din urmă a ajuns în stare gravă la spital. Elevul se afla în curtea școlii, alături de un coleg, când poarta masivă din fier, lungă de şase metri și înaltă de 1,7 metri, s-a desprins de pe șină și a căzut peste băiat.
Conform sursei citate, copilul a fost internat cu „politraumatism prin lovire accidentală cu impact major la nivelul cranio-cerebralăși membrul inferior drept”, respectiv fractură temporală stânga, pneumoencefalie, otoragie stg, hemosinus sfenoidal bilateral, epistaxis, fractură deschisă tip I G.A. ambele oase 1/3 distanță gambă dreapta, contuzie toraco-abdominală”. Tot atunci, a fost deschis și un dosar penal in rem.
Părinții băiatului au dat școala în judecată, iar instituția a fost obligată să plătească daune morale de 45.000 de lei. Procesul a trecut deja de Judecătorie și Tribunal, dar mai există o cale de atac, la Curtea de Apel.
Ancheta penală a scos însă la iveală că poarta cu pricina a fost montată de o firmă privată, iar imediat după eveniment a fost sudat un opritor metalic care să împiedice poarta să ruleze pe țeava metalică până la capăt și să se răstoarne.
În 2019, tatăl băiatului rănit a deschis acțiune în civil la Judecătoria Botoșani, solicitând instanței să se dispună obligarea școlii, dar și a profesorilor de serviciu care erau atunci în școală, la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale şi materiale.
După ce a fost prins sub poartă, băiatul de 9 ani a avut nevoie de 85 de zile de îngrijiri medicale și a fost internat în spital 16 zile, iar ulterior a efectuat 10 zile de fizioterapie într-un centru specializat. După primele termene de judecată, pretențiile părinților au crescut la 100.000 de lei.
Instanța a dat câștig de cauză părinților copilului, iar în stabilirea daunelor s-a orientat după modul de calcul a daunelor în accidentele rutiere, magistrații apreciind că o despăgubire de 530 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale este aptă să acopere suferința pricinuită prin vătămarea fizică produsă.
Pronunțată în iulie 2021, hotărârea a fost însă atacată cu apel atât de părinții copilului, cât și de reprezentanții școlii. A urmat așadar un nou proces la Tribunal, însă, după numai două termene de judecată, magistrații au respins apelurile ca nefondate, fiind menținută decizia Judecătoriei. Potrivit Codului civil, nici această hotărâre nu este definitivă, întrucât părțile pot formula recurs.
Articolul complet AICI.
Citește și:
- Metin Suliman, Forța Dreptei: Mihai Lupu îi desconsideră pe elevi, refuză să le ofere gratuitate pentru transportul județean
- Invazie de tocilari la liceul „Ovidius“. Conducerea a angajat un bully, care să-i mai bată în pauze
- Copilul magic al Constanței. Deși trăiește un coșmar, Horia Potîr a luat BAC-ul la doar 12 ani
- elev poarta
- elevi
- școală