Sănătate

Acuzații grave la adresa medicului Timurlenc. A greșit operația și a pus pacienta să aștepte 8 ore pentru CT. Femeia a murit la scurt timp

O femeie din Tulcea a murit în Spitalul Județean Constanța chiar pe masa de operații.

Scris de 
 pe data 
12 iunie, 2019

Familia reclamă faptul că deși pacienta se afla în stare gravă, a fost pusă să aștepte 8 ore pentru a face un CT și a intra în operație. De asemenea, rudele îl acuză pe medicul Iusuf Timurlenc că a greșit operația inițială și că nu era de competența sa să facă această intervenție.

Familia îndoliată poveste întregul fir al evenimentelor:

„În urma unor sângerări anormale, B.P. a mers la un cabinet privat de la Euromaterna din Tulcea. În urma investigațiilor s-a stabilit că are nevoie de o histerectomie totală (scoaterea uterului). Astfel s-a îndreptat către dl dr Iusuf Timurlenc, șeful secției de chirurgie din cadrul Spitalului Județean Constanța.

În data de 27.05, pacienta s-a internat pentru a face analizele necesare intervenției chirurgicale. Pe data de 30.05, în jur de ora 14, a avut loc operația. Aceasta a stat la terapie intensivă până pe data de 1.06. Evoluția era relativ bună. Doctorul nu i-a dat prea multe detalii, doar că operația a decurs bine.

Pe data de 05.05, pacienta a fost externată fără nicio indicație terapeutică sau regim.

A doua zi dimineață, 06.06, la ora9, acuză crampe și frisoane din ce în ce mai puternice. B.P. îl sună pe medicul său, dl dr Iusuf Timurlenc și îl informează. Acesta îi indică faptul că trebuie să vină înapoi (de la Tulcea la Spitalul Județean Constanța), unde o va aștepta de urgență. Aceasta ajunge în jur de ora 14, este preluată de către personalul de la urgență. Consultată de medicul de gardă i se pune diagnosticul de „observașie de abdomen acut”. În acest timp, medicul său curant este informat, însă nu a venit absolut deloc să o vadă, spunând că, conform protocolului, trebuie să aștepte la CT și apoi o bagă în operație. Pacienta era vizibil din ce în ce mai slăbită (era întinsă pe un pat mobil) și aștepta la coadă deoarece, conform spusele medicului, nu era un caz prioritar!

În jur de ora 22.30 reușește să iasă de la CT și este dusă în blocul operator. (repet, de la ora 14 până la 22.30, pacienta a stat la coadă, fiind proaspăt operată – câteva zile)
În jur de ora 2 noaptea, familia este anunțată că pacienta nu a rezistat operației și a intrat în stop cardio-respirator.

A doua zi, medicul de la morgă a anunțat familia ca în urma morții suspecte a fost anunțat IML-ul și nu îi pot face ei autopsia.

Următoarea zi, dimineața (sâmbătă), familia ajunge la spital, unde mai întâi ia legătura cu medicul Iusuf Timurlenc pentru a primi niște răspunsuri. Acesta a precizat că tot ce a ținut de el, a făcut. El CREDE că pacienta nu a rezistat unei a doua anestezii, deoarece nu a apucat decât să taie ațele și a intrat în stop cardio-respirator, resuscitând-o timp de o oră. În plus, pentru prima dată, precizează faptul că la prima operație,uterul era lipit de rect, astfel că atunci când a scos acesta din urmă s-a lezat puțin și a fost cusută. Conform spuselor sale, este posibil ca ațele să se fi desfăcut și materiile fecale să se împrăștie în burtă, dar acest lucru nu ar fi fost o problemă gravă ci pur și simplu nu a rezistat ea și cu siguranță nu avea infecție.

După confruntarea cu medicul, familia a mers la morgă, unde s-a făcut autopsia de către medicul legist. Până la terminarea autopsiei, aceștia au fost audiați și conform actelor, li s-a indicat ca în cazul în care există infecție în abdomen, medicul este cu siguranță vinovat! Ceea ce s-a și întâmplat…

Ca și concluzie, greșelile acestui medic sunt următoarele:

1. Medicul chirurg nu face operații de histerectomie! De ce faci tu dacă nu este în competența ta ci a unui medic ginecolog.
2. De ce nu i-ai spus pacientei că ți-a tremurat mâna și din greșeală i-ai tăiat rectul???
3. Dacă tot ai tăiat, de ce nu ai pus-o pe un regim special ca să nu se forțeze atunci când va defeca?
4. Dacă rectul este cusut, oare nu trebuia pus ceva special prin care să își facă nevoile, fără să se forțeze pentru că există riscul să se rupă operația?
5. De ce i-ai dat drumul acasă atât de repede dacă nu vezi ce draq se întâmplă în ea, pentru că repet, ai tăiat ce nu trebuie?
6.De ce când a ajuns la Urgențe nu ai luat-o pe secție să îi faci internarea și să o bagi direct în operație?
7. De ce draq ai lăsat-o 8 ore să aștepte să facă un CT? Ai zis că așa e protocolul… Nu, nu este așa. Era pacienta ta proaspăt operată. Probabil erai ocupat și nu ai putut să îți miști hoitul la spital să o vezi măcar! Sau așteptai ceva în buzunar?
8. Ce explicație ai că la CT s-a văzut burta plină cu materii fecale și infecție de la acestea?
9. Dacă ai intrat în operație în jur de ora 22.30, de ce data morții era trecută a doua zi? Când a fost de fapt operată?
10. Ești profesor la universitate? Ce predai? Cum să omori un om și să scapi basma curată?
A greși este omenește, dar ai greșit de la început până la sfârșit! Ai tăiat aiurea, ai ascuns, ai mințit, nu ți-a păsat! Pleacă acasă! Omori oameni!
Această femeie a murit din neglijență maximă. Era un om sănătos. Era o operație teoretic banală…”, a povestit fiul pacientei, George B.

 

Actualitate