Acțiune de ecologizare în zona Delfinariu și Progresului, inițiată de polițiștii locali
Cantități imense de gunoaie și deșeuri din plastic au fost adunate în cursul zilei de miercuri, 28 martie, în cadrul unei campanii de ecologizare a Poliției Locale Constanța împreună cu Polaris.
În cadrul campaniei „Acționează responsabil. Atitudinea ta contează!“, poliţiştii locali împreună cu reprezentanţi ai societăţii de salubrizare Polaris M Holding au derulat acţiuni de ecologizare în zona blocului N 1, situat pe strada Progresului şi în zona Delfinariu.
Au fost strânse sute de kilograme de gunoi menajer, în special pet-uri și alte materiale reciclabile adunate în decursul timpului de persoanele fără adăpost pe spațiile de pe domeniul public.
Reprezentanții Direcției Poliției Locale Constanța (DGPL) informează că acţiuni similare se vor derula şi în alte zone ale orașului.
De asemenea, DGPL solicită cetăţenilor care întâlnesc astfel de cazuri în care diverse persoane colectează peturi ori deşeuri reciclabile să acorde sprijinul pentru identificarea lor, să facă o sesizare la numărul 0241484205, iar echipajele vor interveni în regim de urgenţă.
De asemenea, puteți sesiza Poliția Locală și prin aplicația Whatsapp, la numărul de contact 0799606142, cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul şi direcţia de deplasare a acestora.