Actualitate Umor

Accident grav in intersecția de la Cora. Un șofer și-a rupt gâtul după ce a ațipit de 10 ori în sensul giratoriu

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
10 mai, 2023

Accident grav ieri seară în sensul giratoriu de la Cora, după ce un conducător auto a ațipit de 10 ori în trafic așteptând să străbată intersecția, ceea ce i-a provocat o fractură de coloană în zona gâtului.

Martorii spun că l-au observat pe șofer de mai multe ori cum ațipea și îi cădea capul în piept, se trezea, apoi iar ațipea. Mișcarea repetată pe parcursul a 3 ore i-a produs o fractură.

„Stăteam în coloană să facem sensul. Ca de obicei, trecuseră vreo 3 ore, înaintam puțin și rar, dar nu ne mai deranjează de mult timp. Suntem ca frații în trafic, ne cunoaștem de ani de zile, am făcut și un Crăciun împreună în 2021. Eu l-am văzut pe Titi cum ațipea, se trezeaz, ațipea la loc. L-am claxonat, am strigat la el, i-am spus: Titele, încă o oră și scăpăm! Apoi am văzut că i s-a făcut rău”, povește domnul Floricel Frânaru.

Șoferii spun că nu este primul caz de acest fel, victime fiind chiar și angajați ai Primăriei Constanței. „Au venit mai mulți funcționari cu domnuli primar Chițac acum 5 luni să ne întrebe cum ne descurcăm în intersecție, dacă avem nevoie de apă, scutece pentru copii. Le-am spus că este inacceptabil ce se întâmplă și domnii ne-au spus: „Ni se rupe pu…a”. Atunci a fost primul accident cu fractură”, și-a reamintit Liviu Staublocat.

Actualitate