Accident de muncă pe bulevardul Aurel Vlaicu. Unui muncitor i s-a rupt coada lopeţii în care stătea sprijinit
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Unul dintre muncitorii care efectuează veşnicele lucrări de pe bulevardul Aurel Vlaicu a fost victima unui grav accident de muncă. În timp ce, conform fişei postului, stătea superdegeaba făcând absolut supernimic, Ludovic Berelapet (43 de ani) s-a izbit cu faţa de asfalt, după ce lopata în care stătea sprijinit a cedat sub greutatea sa.
„Deci, cum să vă explic, stăteam la umbra excavatorului, aşa, cu restul colectivului nostru muncitoresc. La un moment dat s-a auzit un trosc! Colegului i s-a rupt lopata şi s-a prăbuşit la pământ. Putea, Doamne fereşte, să se înţepe în ea.
Cred că a adormit în lopată, nu ştiu ce să zic, pentru că, de obicei, el este foarte vigilent. Mai are prostul obicei de a număra toate maşinile care trec zilnic pe lângă noi şi, probabil, din cauza asta l-a lovit somnul“, a descris unul dintre muncitori scena de groază la care a asistat.
Acesta, se pare, nu este primul accident de muncă la care victime sunt muncitorii din numeroasele şantiere periculoase ale Constanţei. În urmă cu o lună, doi muncitori care stăteau la târnăcop pe strada Ştefan cel Mare au ajuns la spital după ce au leşinat în urma unui concurs de râgâit bere.
Pentru mai multe articole din categoria UMOR, click AICI
.
- accident munca
- bulevardul Aurel Vlaicu
- pamflet
- Umor