Educaţie

A fost promulgată legea prin care vor fi asigurate tablete sau laptopuri fiecărui elev și profesor

Administrația Prezidențială informează că președintele Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Educației va asigura „la cerere” fiecărui elev și profesor laptop sau tabletă pentru educația online.

Scris de 
 pe data 
3 iulie, 2020

Promulgarea vine la câteva zile de la primirea legii, după ce 20 de organizații au trimis o scrisoare deschisă către Klaus Iohannis, toate fiind implicate în cadrul proiectul prezidențial România educată, scrisoare prin care îi cereau promulgarea acestui act normativ.

Actul normativ modifică și completează două articole din Legea nr 1/2011 și prevede următoarele:

„Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei școlare de eleaning și a altor platforme educaționale agreate.”

Amendamentul a fost scris de senatorii PSD Mihnea Costoiu și Ecaterina Andronescu, foști miniștri ai Educației și Cercetării, potrivit raportului de la Senat.

Unul dintre inițiatorii legii este Roxana Mânzatu, fost ministru al fondurilor europene în Guvernul Dăncilă.

Pe lângă dispozitivele pentru accesarea platformelor, ministerul primește prin modificarea legii Educației și sarcina de a asigura „la cerere” profesorilor și elevilor care solicită astfel de dispozitive.

„Asigură, la cerere, fiecarui cadru didactic și fiecarui elev un dispozitiv – laptop sau tableta-, conectat la internet, pentru a putea participa la activitațiile de elearning”, prevede un alt articol introdus în Legea 1/2011.

Sursa și articol complet pe: edupedu.ro

Actualitate