A fost aprobat noul regulament al parcărilor. Cum au fost modificate tarifele și care sunt gratuitățile
Consilierii municipali s-au reunit astăzi în ședință extraordinară pentru a vota, printre altele, și noul regulament al parcărilor ce conține amendamente aduse de USR și PNL.
Principalele modificări din noul regulament al parcărilor prevăd scăderea tarifelor pe zone, introducerea de gratuități pe anumite intervale orare sau perioade din an, modificări la abonamente precum și încadrarea stațiunii Mamaia ca Zona 2.
Iată care sunt noile tarifele pe oră pentru fiecare zonă a municipiului:
Zona 0 – 4 lei
Zona 1 – 3 lei
Zona 2 – 1 leu
Indiferent de zonă, primele 30 de minute sunt gratuite.
Conform regulamentului, parcarea va fi gratuită zilnic între orele 19.00 și 9.00 pe tot parcursul anului. De asemenea, în perioada 1 septembrie – 31 mai, parcarea este gratuită în weekend pe tot parcursul zilei.
De asemenea, în cazul zilelor cu sărbători legale, constănțenii nu vor mai trebui să plătească pentru parcări.
O altă scutire de la plata parcării este prevăzută pentru posesorii de autoturisme electrice sau hibrid.
Stațiunea Mamaia va fi încadrată ca Zona 2. Excepție de la această modificare făcând parcarea supraetajată Albatros din zona Cazino, Promenada 2 – de la Castel pana la hotel Iaki – zona Pasarela hotel Rex, zona Summerland, care vor fi considerate Zona 0 doar în perioada 1 iunie – 31 august.
Noul regulament al parcărilor intră în vigoare de la data de 1 decembrie.