A căzut bursa. Patru milonari din Constanța și-au retras copiii de la „Mircea“
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Chiar în această dimineață, în ultima zi de școală înaintea vacanței de iarnă, patru milionari constănțeni au fost nevoiți să-și retragă excepționalele odrasele de la Colegiul „Mircea cel Bătrân“.
Părinții se tem că nu vor mai putea face față cerințelor financiare ce alcătuiesc modelul standard de elev excepțional al colegiului.
„Am pierdut 5 milioane pe bursă! Dumneavoastră știți cât trebuie să dau la fondul clasei? Îmi pare rău pentru el, că este un copil excepțional, dar nu cred că va face față umilințelor la care va fi supus de ceilalți colegi. Nu ne mai permitem să-l menținem pe excepționalul nostru copil la un statut financiar suficient de ridicat încât să reflecte și bunăstarea noastră“, ne-a declarat Nescu Coman, unul dintre bogații-săraci.
De aceeași părere este și Iulius Jecmănescu, tată de gemeni, de asemenea, copii excepțoinali. „Ce să vă zic dom’le… Ne-a lovit rău treaba asta cu bursa! Noroc că mai avem combinații, una-alta, că asta-i România. Mi-e teamă că, Doamne Ferește, va trebui să ne mutăm din casa cu 9 camere la una de 8!“.
Mama unuia dintre elevii excepționali este îngrozită de faptul că nu își vor mai permite să plătească șoferul care-i aduce copilul la școală. „Vă rog să mă credeți că sunt disperată! El are permis, dar na… Nu prea știe și mi-e frică că s-ar putea întâmpla o nenorocire. Aș fi devastată dacă ar zgâria mașina! Am dat 250 de mii pe ea!“, spune femeia.
Excepționalii elevi sunt îngroziți de teamă că vor fi nevoiți să facă banchetele de absolvire la Paris sau Milano, cu toți săracii, nu la Miami, așa cum era plănuit inițial.
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.