5 pași simpli pentru a-ți revitaliza organismul după mesele grele
Mesele bogate de Paște trebuie să fie urmate de mese cu fructele sau legumele. Consulantul în nutriţie şi fitness, Cristian Mărgărit, notează 5 paşi esenţiali pentru a-ți revitaliza organismal după sărbători.
„Primul pas pentru a ne reveni după mesele copioase este să bem mai multă apă. Putem adăuga limonadă fără zahăr, supe, ciorbe. Ne vom recăpăta mai rapid energia şi vom ajuta chiar la reducerea retenţiei de apă”, a declarat Cristian Mărgărit pentru MEDIAFAX.
Pasul al doilea se referă la consumul de legume.
„Trebuie să consumăm în special salate cu verzituri de primăvară, rucola, spanac, leurdă, untişor, măcriş. Chiar şi gătite, cum ar fi urzicile. Rădăcinoasele, precum ţelină, morcov, sfeclă roşie, pot fi făcute şi suc. Aportul de potasiu şi magneziu va ajuta la eliminarea excesului de sare”, a spus Mărgărit.
Potrivit specialistului, după mesele bogate de sărbători, nu trebuie consumate alimente „grele”.
„Fie că vorbim de carne, ouă sau cozonac şi pască, trecem acum pe alimente mai uşoare precum peşte, iaurt, legume, fructe. Ele vor da pauza binemeritată aparatului digestiv, dar vor aduce în acelaşi timp şi nutrienţii esenţiali, de care avem nevoie”, precizează consultantul în nutriţie şi fitness.
De asemenea, digestia trebuie ajutată, iar pentru asta, Mărgărit recomandă consumul de ghimbir.
„Condimentele care ajută digestia şi enzimele digestive pot fi şi ele de mare ajutor. Ghimbirul poate fi inclus în reţetele de carne sau chiar în limonadă. Ceaiurile hepatobiliare şi extractele de plante pentru protecţia ficatului, precum silimarina, sunt binevenite, mai ales pentru cine a întrecut măsura cu alcoolul”, sfătuiește specialistul.
Ultimul pas esențial îl reprezită mișcarea:
„Soluţia reală pentru arderea caloriilor în exces este să facem mişcare. La început cu plimbări în aer liber, apoi gimnastică, alergare uşoară sau bicicletă. Ar fi un start bun pentru un program de intrare în formă pentru vară, crescând intesitatea şi durata, după posibilităţi”, a încheiat Mărgărit.
- medic nutriționist
- nutritionist