15 confirmări de coronavirus la Constanţa. 78 de persoane sunt în carantină
Potrivit datelor oficiale, la nivelul judeţului Constanța, miercuri 18 martie, totalul persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 ajunge la 15 persoane.
Este vorba de trei cazuri noi, iar persoanele infectate sunt femei.
Două dintre paciente se află la Constanţa, iar cel de-al treilea caz este o femeie internată în București, dar care are buletin de Constanța.
Miercuri, 18 martie, la ora 10.00, la nivelul județului Constanța, cifrele arătau următoarea situaţie: 78 carantinați, 1.398 autoizolare, 15 cazuri confirmate.
În total, pe teritoriul României sunt 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.
În carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19.
Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 41 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.