Educaţie

100.000 de manuale greșite vor fi retipărite. Cine suporta costurile

Sursă foto: playtech.ro

Ministerul Educației Naționale (MEN) a cerut Editurii Didactice și Pedagogice să retipărească în proporție de 100% noul manual de Geografie pentru clasa a VI-a în care au fost depistate numeroase greșeli.

Scris de 
 pe data 
27 august, 2018

Potrivit MEN, decizia de retipărire a fost luată în condițiile în care o simplă erată nu ar fi putut exclude în întregime greșelile, costurile de tipar urmând a fi suportate integral de către editura Didactică și Pedagogică, care își rezervă dreptul de a-i acţiona în instanţă pe cei vinovaţi pentru daunele aduse.

Noile manuale vor fi trimise în şcoli în cel mai scurt timp posibil. Varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a va fi postată pe platforma manuale.edu.ro în cursul acestei săptămâni, astfel încât să poată fi folosită de elevi şi profesori din prima zi de şcoală.

Ministerul Educaţiei Naţionale a întreprins până acum toate demersurile şi a folosit toate pârghiile legale necesare pentru a asigura manuale noi pentru începutul anului şcolar 2018 – 2019„, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Manualul de geografie care urma să fie predat elevilor, tipărit în peste 100.000 de exemplare, conținea o mulțime de erori grave: acolo unde nu ar trebui să existe apare o mare, un stat precizat nu există deloc, iar multe denumiri de orașe și insule sunt scrise greșit, notează Digi24.

 

Actualitate