Constanța

10 august. Sunt anunțate proteste în toate orașele mari. De la Constanța se pleacă din fața Prefecturii

Sursă foto: hotnews.ro

În toate marile orașe din țară sunt anunțate proteste masive pentru sâmbătă, 10 august. Pe rețelele sociale au fost create zeci de evenimente în acest sens. În Capitală, organizatorii estimează că vor veni aproximativ 250.000 de persoane la manifestația organizată în Piața Victoriei, începând cu ora 16.00, iar un eveniment mai mic, unde se estimează că vor participa circa 2.000 de persoane, este anunțat în Piața Revoluției, apoi se va pleca în marș până la Guvern.

Scris de 
 pe data 
9 august, 2019

Oamenii cer pedepsirea celor responsabili pentru intervenția brutală a Jandarmeriei la protestul diasporei din 10 august 2018, dar și stoparea legilor pentru corupți, confiscarea averilor celor condamnați, pentru recuperarea prejudiciilor și fără penali în funcții publice.

La Constanța, oamenii se organizează, la fel ca în multe alte orașe, să plece spre București la mitingul din Piața Victoriei. Evenimentul se numește ”Constanța – Coloană spre București!”, iar organizatorii anunță că oamenii se vor strânge cu mașinile în fața Prefecturii și vor pleca în marș spre București, la ora 12.00.

Cei care nu au mașini vor pleca cu trenul la ora 13.00. ”Constănțenii nu dau înapoi nici de această dată, și se alătură protestatarilor din Piața Victoriei! Vom fi acolo pe 10 August, alături de toți oamenii cinstiti și patrioți din România!”. La ora publicării acestui articol, 140 de oameni anunțau că vor participa, iar 739 sunt interesaţi.

București

Primăria Capitalei a aprobat o manifestație pentru 10 august 2019, în Piața Victoriei, această fiind organizată de Tomescu Tommy Joul, în calitate de reprezentant al Grupului de Acțiune Civică Diaspora pentru România. Cererea a fost aprobată pentru aproximativ 250.000 de persoane.

Municipalitatea a aprobat un eveniment de mai mici dimensiuni și în Piața Revoluției, de unde manifestanții ar urma să plece în marș spre Piața Victoriei.

De asemenea, potrivit Primăriei Capitalei, în 22 iulie, mai multe persoane, între care Sandu Matei și Mihai Dide, au depus o solicitare pentru aprobarea unei manifestații similare tot în Piața Victoriei. Municipalitatea a transmis, la solicitarea HotNews.ro, că întrucât, potrivit Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, nu se pot aproba mai multe evenimente în același loc și în același timp, în ședința Comisiei de avizare a cererilor pentru desfășurarea adunărilor publice de pe 30 iulie s-a convenit cu organizatorii aprobarea unei manifestații cu un număr de aproximativ 2.000 de persoane, în 10 august, între orele 17.00 – 21.00, după cum urmează:

între orele 17.00 – 19.00, adunarea participanților, în Piața Revoluției, (Monumentul Renașterii), nr. 1A, sector 1, pe trotuarul din zona statuii Iuliu Maniu, perimetrul cuprins între Calea Victoriei – str. Academiei – spațiul verde și fântâni;

între orele 19.00 – 20.30, deplasarea participanților (marș), pe următorul traseu: Piața Revoluției nr. 1A – str. Valter Maracineanu – dreapta str. Ion Câmpineanu – înainte pe str. Luterană – stânga și înainte pe str. Gen. H.M. Berthelot – dreapta și înainte pe str. General Constantin Budișteanu – stânga și înainte pe Calea Griviței cu oprire în vecinătatea sediului DIICOT; Se continuă deplasarea participanților spre Piața Romană pe Bd. Dacia, iar din sensul giratoriu al Pieței Romane, coloana se va deplasa pe Bd. Lascăr Catargiu sensul spre Piața Victoriei ca punct final fiind statuia lui Lascăr Catargiu.

între orele 20.30 – 21.00, „defluirea tuturor participanților”. ​

Pe rețelele de socializare au fost create mai multe evenimente care cheamă oamenii în Piața Vicoriei începând cu ora 11.00, 16.00 și 18.00. Evenimentul principal, intitulat ”Diaspora revine Acasa! 10 August 2019, TOȚI în Piata Victoriei!”, cheamă participanții tot de la ora 16.00 în Piața Victoriei.

A mai rămas foarte puțin până la 10 August 2019. Aproape nimic nu s-a schimbat, cu excepția faptului că Dragnea intrat la pușcărie. În continuare, însă, îi avem pe Tăriceanu, Dancila, Șerban Nicolae, Nicolicea, Iordache, Pleșoianu, iar lista poate continua. În continuare, dosarul 10 August este nerezolvat, ba, mai mult, a fost mutat la DIICOT, acolo unde PSD și-a pus omul de încredere în urmă cu aproximativ 1 an jumătate. Tocmai din cauza acestor lucruri, pe 10 August 2019 ne vedem din nou în Piața Victoriei„, este anunțul organizatorilor.

Programul manifestației:

Adunarea începe încă de la primele ore ale dimineții în Piața Victoriei. La ora 17.00, ne mutăm cu toții în Piața Revoluției, la sediul MAI, de unde la ora 19.00 va începe un marș spre Piața Victoriei, cu plecare de la sediul MAI, din Piața Revoluției – sediul DIICOT (calea Griviței) – Guvern (pe calea Victoriei). Sunt în jur de 2 kilometri, iar timpul estimat este de jumătate de oră.

Odată ajunși în Piața Victoriei, ne unim cu celelalte zeci de mii de români ce ne vor aștepta acolo deja„.

Un alt eveniment este intitulat ”RESET – TOATĂ ȚARA LA BUCUREȘTI!”, iar participanții sunt chemați începând cu ora 16.00 în Piața Victoriei. Câteva mii de oameni și-au anunțat prezența.

”Vom veni din toată țara și toată diaspora la București, să cerem demisia celor vinovați și judecarea lor!spun organizatorii acestui eveniment. Ei cer:
Demisia lui Tăriceanu din Parlamentul României.
Pedepsirea vinovaților pentru represiunea din #10August.
Demisia Guvernului și numirea unui prim-ministru care să nu fi avut nicio legătură cu Dragnea.
Stoparea legilor pentru corupți.
Desființarea comisiei Iordache si demisia lui Iordache din Parlamentul României.
Judecarea proceselor de corupție cu termene la o săptămână.
Confiscarea extinsă a averilor corupților condamnați.
Nicio eliberare înainte de termen daca nu este plătit tot prejudiciul.
Fără penali în funcții publice.
Repartizarea corectă a mandatelor de parlamentari pentru romanii din diaspora.
Aplicarea deciziei poporului de la referendumul în care s-a stabilit să fie 300 de parlamentari.
Desființarea Jandarmeriei.“

Iași

La Iași, evenimentul creat pe Facebook este intitulat ”Nu am uitat ce-ați făcut astă vară!”, iar cetățenii sunt chemați să se adune în Piața Unirii, începând cu ora 18.00.

”Pe 10 august 2018, o manifestare pașnică a românilor din țară și din Diaspora a fost deturnată de un grup de câțiva huligani pentru a crea imaginea unei răsturnări a ordinii constituționale și a justifica o intervenție în forță a Jandarmeriei. La un an de la acele incidente în urma cărora un om a murit, premierul Dăncilă consideră și acum că s-a încercat o lovitură de stat, iar ministrul de Interne din subordinea sa a refuzat să desecretizeze documente cruciale pentru ancheta procurorilor.

Pentru acțiunea lor, șefii Jandarmeriei, în loc să fie demiși, au fost promovați. Dacă nu poți veni la București pe 10 august, vino și în Piața Unirii din Iași, sâmbătă, 10 august, pentru a le spune celor responsabili de gazarea oamenilor pașnici că nu am uitat și nu am iertat, și că nu vom avea liniște până ce nu își vor primi pedeapsa pentru intervenția brutală, disproporționată și absurdă a forțelor de ordine din urmă cu un an”, se arată pe pagina evenimentului creat pe Facebook. Circa 400 de oameni au anunțat că vor participa, iar 1.400 sunt interesați.

Cluj

La Cluj, evenimentul este intitulat ”Cluj: Toți pentru Romania! Vă vedem și nu uităm!”, iar cei care doresc să participe sunt chemați în Piața Unirii, începând cu ora 19.00.

Anul acesta ieșim să cerem pedepsirea vinovaților pentru modul în care au ales forțele de ordine conduse de Carmen Dan să se comporte cu românii ieșiți la protest împotriva Guvernului. A trecut aproape un an, iar ancheta dosarului 10 August nu pare să înainteze. Cei care ne-au încălcat drepturile în stradă, spărgând protestul pașnic cu gaze, pulane și tunuri cu apă își văd de treabă liniștiți, sunt încă în funcții. Pe 10 August 2018 am văzut cum jandarmii dădeau cu gaze în toate direcțiile, indiferent că în fața lor stătea o femeie gravidă, un copil sau un vârstnic.

Am văzut oameni loviți cu bastoanele și alergați pe străzile capitalei, oameni care au ajuns în spitale cu răni deschise de la armamentul folosit de jandarmi, jurnaliști atacați pentru a nu putea surprinde imaginile represiunii aplicate celor care protestau, dar am văzut și oameni care nu s-au dat bătuți și care au continuat să se opună abuzului celor care ar fi trebuit, în realitate, să-i apere, nu să-i lovească. Sute de plângeri penale au fost depuse la Parchete, însoțite de clipuri, imagini și chiar mostre de haine îmbibate cu gaze, dar iată că nici după un an dosarul nu înaintează.

Ieșim în Piață pe 10 August să cerem pedepsirea vinovaților! Ieșim în Piață să le arătăm că nu am uitat cum ne-au încălcat drepturile și cum ne-au umilit! Ieșim în Piață să cerem ca dosarul 10 August să fie cât mai repede soluționat, cei care au abuzat de funcții să fie pedepsiți prin lege, iar celor cărora li s-au încălcat drepturile să li se facă dreptate”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.
Până la această oră, au anunțat că participă circa 650 de persoane, iar 2.200 sunt interesate.

Craiova

La Craiova, evenimentul este intitulat ”Craiova Solidară cu Diaspora : 10 August !”, iar oamenii sunt chemați să se adune în Piața Mihai Viteazul, începând cu ora 18.00.

”Ieșim în Piață pe 10 August să cerem pedepsirea vinovaților! Ieșim în Piață să le arătăm că nu am uitat cum ne-au încălcat drepturile și cum ne-au umilit! Ieșim în Piață să cerem ca dosarul 10 August să fie cât mai repede soluționat, cei care au abuzat de funcții să fie pedepsiți prin lege, iar celor cărora li s-au încălcat drepturile să li se facă dreptate!”, scrie pe pagina evenimentului. 96 de persoane au anunțat că vor participa, iar 278 sunt interesate.

Brașov

La Brașov, evenimentul este intitulat ”Brașov: Toți pentru Romania! Vă vedem si nu uităm!”, iar oamenii sunt chemați să se adune în fața Prefecturii, începând cu ora 19.00.

”Anul acesta ieșim să cerem pedepsirea vinovaților pentru modul în care au ales forțele de ordine conduse de Carmen Dan să se comporte cu românii ieșiți la protest împotriva Guvernului. A trecut aproape un an, iar ancheta dosarului 10 August nu pare să înainteze. Cei care ne-au încălcat drepturile în stradă, spărgând protestul pașnic cu gaze, pulane și tunuri cu apă își văd de treabă liniștiți, sunt încă în funcții.”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului. 140 de oameni au anunțat că vor participa, iar 577 sunt interesaţi.

 

Actualitate